Îmi place să ajut cum pot.
Deseori mă ofer voluntară.
Aici făceam un quilt - adică un fel de cuvertură de pus pe pat.
Din bucățele mici, mici.
Am muncit mai mult de 1 an la el. Evident, nu în fiecare zi.


Cu prietenele mele de la servici.
Cuvertura s-a vândut prin licitație cu... hmmm, nu-mi amintesc cu cât.
Banii s-au oferit unei case de caritate.


Da. Mă pricep la cusut și sunt foarte rapidă. Nu și foarte modestă. Nu.
Dacă nu mă laud eu, se laudă alții.

După mine, plăpumioara asta (vezi mai jos) valorează cel puțin 1000 de sterline.
Asta pentru că am muncit în jur de 14 zile (în total), câte 8 ore pe zi la ea. Și asta singură după ce alte prietene au ajutat.
Din nefericire, toată lumea este în general destul de ocupată.
Eu am decis să las tot și să să termin quilt-ul cu orice preț.
Nici nu mai vedeam la un moment dat.

Vezi cum arată din bucățele de circa 5X5 cm?

Cărțile în format tipărit publicate cu Cristina G. (în engleză și română) se găsesc peste tot online, dar pornesc de pe Amazon (unde au fost publicate inițial). 

Link direct la profilul meu de autor pe Amazon = 100% sigur. 

Cărțile electronice numai în limba română (semnate cu Cristina Gherghel și Cristina G.), se găsesc absolut peste tot.  

Gânditoarea.
Nu să visez cu ochii deschiși, dar gândesc și reflectez la nesfârșit.


Mai sus eram la Izvoare, în capela super faină de lângă.


Ce ironie, nu?
În postarea precedentă am spus că nu pot să visez și aici zic că visurile noastre sunt posibile.
Încerc să cred.
Fac tot posibilul.
Cartea „Ce Ești Azi, ai Decis Ieri” explică multe.

Cărțile în format tipărit publicate cu Cristina G. (în engleză și română) se găsesc peste tot online, dar pornesc de pe Amazon (unde au fost publicate inițial). 

Link direct la profilul meu de autor pe Amazon = 100% sigur. 

Cărțile electronice numai în limba română (semnate cu Cristina Gherghel și Cristina G.), se găsesc absolut peste tot.  

Tu poți să visezi cu ochii deschiși?
Eu nu.
Toți copiii (ori majoritatea) visează să devină sau să aibă ceva când sunt mari. Poate să se căsătorească, să devină doctor, cântăreț, actor, etc.
Nu am această capacitate.
Văd numai ce am în fața ochilor. Atât.


E greu de crezut că cineva care a dorit de mică să fie scriitoare nu ar fi capabilă să viseze.
Dar este adevărat.
Nu pot să visez. Nu pot să-mi imaginez lucruri.
Nu pot să vizualizez ceva ce nu există.
Aceasta este una dintre cele mai mari probleme ale mele.
Scriu despre în cartea „Ce Ești Azi, Ai Decis Ieri.” 
Aș fi vrut să devin scriitoare, dar n-am putut visa căci am crezut că nu am dreptul.

Dar am făcut câteva poze pretinzând că visez, după cum ai notat.


Poză super profesională.


Ce fain ar fi dacă aș câștiga și bani din scris, nu?


Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Înainte de a fi scriitoare, am fost și sunt o cititoare pasionată.
Am citit nenumărate cărți... mi-ar fi imposibil să le număr.
Cărțile sunt un izvor nesecat de vieți paralele.
De aceea mi-am dorit atât de mult să devin scriitoare.


Ador florile și whiskyul.
Nu, nu beau în fiecare zi. Poate o dată pe lună. Sau mai rar.
Dacă te uiți cu atenție la pahar, este doar o înghițitură și era acolo doar de estetică.
Până la sfârșitul ședinței de poze, îți pierduse toată tăria.
Risipă.


Ca și atunci când scriu, ți când citesc, schimb des pozițiile.


Am cămin, șemineu sau cum se numește în română.
Dar nu e funcționat. Ce păcat.
Visul meu este să am un șemineu.
L-aș aprinde și vara numai să admir flăcările dansând pe pereți.

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Scriu în orice poziție imaginabilă și inimaginabilă.
Prietenii zic că-s nebună să nu scriu ca oamenii, pe o masă.
Eu le zic că n-au încercat niciodată să scrie pentru 18 ore pe zi așezați pe scaune ca la școală sau birou.

Mă mut dintr-un pat pe altul, de pe un fotoliu pe altul, mă așez pe jos, pe lângă pereți, pe burtă... Orice loc este bun. Mai ales când mi se anchilozează gâtul.


La masă, ca orice om normal cu cafeaua lângă. Evident.
Ador cafeaua.
Lumânarea... este pentru tatăl meu care a trecut la cele veșnice în aprilie 2018.
De atunci aprind una în fiecare zi gândindu-mă și la fratele meu, Petrică, la Pavel, și toți cei care au plecat într-o lume mai bună.
Am scris în 14 Nuanțe de Roșu despre ei.


Da, scriu pe laptop, nu numai pe caiete ca orice scriitor care se respectă.


Și în natură, pe caiete pentru că nu văd pe laptop la lumina soarelui.

Și iar cer, știind că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!