Îmi place să ajut cum pot.
Deseori mă ofer voluntară.
Aici făceam un quilt - adică un fel de cuvertură de pus pe pat.
Din bucățele mici, mici.
Am muncit mai mult de 1 an la el. Evident, nu în fiecare zi.


Cu prietenele mele de la servici.
Cuvertura s-a vândut prin licitație cu... hmmm, nu-mi amintesc cu cât.
Banii s-au oferit unei case de caritate.


Da. Mă pricep la cusut și sunt foarte rapidă. Nu și foarte modestă. Nu.
Dacă nu mă laud eu, se laudă alții.

După mine, plăpumioara asta (vezi mai jos) valorează cel puțin 1000 de sterline.
Asta pentru că am muncit în jur de 14 zile (în total), câte 8 ore pe zi la ea. Și asta singură după ce alte prietene au ajutat.
Din nefericire, toată lumea este în general destul de ocupată.
Eu am decis să las tot și să să termin quilt-ul cu orice preț.
Nici nu mai vedeam la un moment dat.

Vezi cum arată din bucățele de circa 5X5 cm?

Cărțile în format tipărit publicate cu Cristina G. (în engleză și română) se găsesc peste tot online, dar pornesc de pe Amazon (unde au fost publicate inițial). 

Link direct la profilul meu de autor pe Amazon = 100% sigur. 

Cărțile electronice numai în limba română (semnate cu Cristina Gherghel și Cristina G.), se găsesc absolut peste tot.  

Când m-am apucat de blogging, prin 2012, câteva creaturi m-au luat peste picior datorită faptului că sunt țărancă.
N-am greșit, nu. „Datorită” și nu din cauză. 

Mi-au zis că trăiesc în secolul XVII sau ceva de genul.
Nu m-am supărat.
Mi-a fost milă de ei.
Păpușoi.

O mașinărie veche... veche. Ai văzut vreodată așa ceva? Ai lucrat la ea?

Habar nu am să ridic un perete. Ce buleală am dat. Dar l-am ridicat.

Dacă aș explica de ce am făcut groapa asta, nu m-ai crede. Așa că nu-ți spun.

Cum am zis, sunt tâmplar de meserie. Dar acel ciocan este foarte greu. Nu am putere să-l țin cum trebuie.

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Zilele trecute am dat peste niște poze dintr-o perioadă a vieții în care plângeam în fiecare zi.
Nici n-am știut că le am salvate, dimpotrivă. Eram convinsă că le-am șters pe toate. Că așa fac mereu când ceva îmi face rău.
Perioada despre care vorbesc este o perioadă în care eram într-o relație cu un bărbat.
Un bărbat român pe care l-am iubit extraordinar de mult, dar cu care am fost fericită doar... secunde.

Dacă te uiți la poze, n-ai cum să-mi vezi durerea. Și nu pentru că nu știi despre ea, dar pentru că... nu este evidentă. Dimpotrivă.
Zici că-s cea mai fericită ființă de pe planetă. Nu?
Și probabil că eram în acele momente.
Nu sunt o chiar așa de bună actriță.
Nu mă prefăceam că simt ceva ce nu simțeam.

Ce mulți dinți am... De-ar fi și albi, aș fi mai fericită. Dar e bine și așa.

Râdeam pentru că-l iubeam... și eram iubită.
Dar când eram acasă, cu el, plângeam în pumni.
Eram complet incompatibili. Și niciodată singuri.

Sigur ai citit Fată Bătrână și Fericită - Mai Bine Singură Decât Singură în Doi.
Știi despre ce vorbesc, nu?
Nu-mi pare rău că s-a terminat.
Nu-mi pare rău că a fost.
Îmi pare rău că i-am permis să mă mintă.
Nu e vina lui.
Așa trebuia să fie.
Dacă n-ar fi fost, nu aș fi aici. Și vreau să fiu aici, acum.

Eram în Roman/Neamț. Acolo locuiesc. Și el la fel.

L-am tăiat din poze, evident.
O fi însurat acum. N-am niciun interes să-i fac rău.
Parcul din Roman. Foarte fain parc. Foarte.

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Când eram mică, nu prea erau aparate fotografice.
Îți amintești de poziția asta în care toți ne așezam când făceam poze?
Asta este făcută în octombrie 2018 în memoria acelor vremuri apuse.
Epoca de aur.
14 Nuanțe de Roșu.

Octombrie 2018

Îți amintești de uniforma asta?

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Iubesc zăpada, unghiile lungi și roșii... dar nu le-am avut niciodată lungi.
M-am născut țărancă.
Mă deranjează dacă cresc și numai 1 mm.
Le-am vopsit de vreo 5 ori în roșu.
În rest port ojă transparentă. Câteodată.

Făcută la panaramă în 2012 (aveam 40 de ani - mai mult). Da. E whisky

Ador zăpada.

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Câteva poze elegante...
Vorba vine.
Sunt un pic elegante, dar nu cine știe ce.
Nu ies... nu merg (aproape) nicăieri de foarte mulți ani.
M-am îmbrăcat „frumos” pentru ședințe de foto.
Pe această cale îi mulțumesc nepoatei mele, Luiza, care mi-a făcut poze de foarte multe ori.
Câtă răbdare...
Sunt cel mai neastâmpărat „model”.
N-am răbdare deloc.


Ce vezi când te uiți în oglindă? 

Apasă aici ca să afli ce văd eu. Vezi că mergi pe un alt blog de-al meu.

Rochia mea preferată cu care am fost la o petrecere de Crăciun. 2017.

Atât de îndrăgostită sunt de rochița asta de vis încât am scris despre ea în cartea Half my Age plus Seven - Too Good to be True.
Tocmai ce mi-am dat seama că am pus data greșită pe majoritatea pozelor publicate până acum.
2013 înseamnă 2016 - am emigrat în Anglia în 2014 și mai toate sunt făcute aici.

Așa lucrez în birou (sunt analist) - 2017

Îmi stătea super rochița asta în 2016 (2017?). Am dat-o de pomană c-am îmbătrânit de-acum. Mi-e rușine să port așa de scurt

Vrei să afli cum mă mențin în formă la 42 de ani? 
Citește cartea Pot și Vreau să Slăbesc Mâncând - Dieta ca stil de viață. 
Se găsește peste tot online în format electronic și de hârtie. La fel ca toate celelalte cărți ale mele.

Am purtat rochia asta exclusiv pentru fotografie. Nu am ieșit cu ea nicăieri. Ce păcat! Era 2017

Asta era în Veneția în anul 2000.

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Ca femeie... e greu să ieși bine în poze dacă nu ai cel puțin ceva rimel pe gene.
Personal ies ca naiba fără ruj (mai ales).
Dar am câteva poze unde nu port niciun fel de machiaj cu care mă mândresc de nu mai pot.
Ca de obicei, lumina ajută. Fundalul. Privirea... hahahahaah.

Cred că-i făcută în 2012 (aveam 36 de ani). Ar fi fost fain dacă aș fi zâmbit.

Octombrie 2018 (toate de mai jos). În noiembrie (2018) împlinesc 43 de ani. Eu zic că-i bine.

Cine-i acolo?!

Cum observi, nu port machiaj deloc. Nici sprâncenele nu-s smulse.

Lănțișorul meu preferat. Este un cadou de la fratele meu, Sebi.

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Da. Oare de ce?
Nu e că nu am ce face cu timpul.
Dimpotrivă.
Am atâtea lucruri de făcut de mă mir că mai... respir.

L-am lansat ca un jurnal personal, complet independent de cariera mea de autor.
Dacă nu știi cine sunt (cum???!), apasă aici (ai grijă că linkul duce către blogul meu de autor).

L-am lansat pentru cei care nu sunt fani rețele de socializare și vor să știe cum arăt.
Fizic.
De parcă ar fi așa de important.
Nu e. Pentru mine... că eu știu cum arăt.

Nu am să fac discursuri de dreptate și iubire aici.
Am să scriu ce-mi tună... când am timp.
Însă cel mai mult am să public fotografii.
Asta exact pentru că nu am timp să aberez și aici.

Dacă te lasă inima să mă sprijini în orice mod, te rog să o faci.
Un like, share, comment la cărțile mele este tot ce-mi doresc.

Dacă pozele mele îți plac sau nu... cred că e treaba ta.
Eu asta sunt la 42 de ani.
Fac tot posibilul să arăt bine și să mă mențin în formă.
Dar nu o fac pentru tine ci pentru mine.
Cum am zis în cartea Fată Bătrână și Fericită - Mai Bine Singură Decât Singură în Doi, să fiu singură este o decizie... forțată de împrejurări.
Vreau să-mi fac o carieră din scris. Atât.

PS.
Niciuna dintre pozele mele nu sunt photosopate (adică modificate).
Unele au un filtru „vintage”, alb negru sau ceva de genul (ca cea de mai jos).
Dar nu-s modificate să-mi ascundă ridurile și cicatricile.
Evident că le public pe cele care consider eu că-s faine.
Nu arăt în toate așa „de bine.”


Știu că nu-i frumos să cer, (mai ales aici). Știu că-i este deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Add caption

Cărțile în format tipărit publicate cu Cristina G. (în engleză și română) se găsesc peste tot online, dar pornesc de pe Amazon (unde au fost publicate inițial). 

Link direct la profilul meu de autor pe Amazon = 100% sigur. 

Cărțile electronice numai în limba română (semnate cu Cristina Gherghel și Cristina G.), se găsesc absolut peste tot.  

Da. M-am vopsit pentru prima dată... în roșu. Eram în Anglia. Mi-a plăcut grozav de mult.

Mai multe poze de genul găsești pe pagina mea de Facebook.

Știu că nu-i frumos să cer, ba chiar este deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu te uita în spate, în dreapta sau în stânga. La tine mă refer.

Anglia 2013

Ca mai sus

Mai multe poze de genul găsești pe pagina mea de Facebook.

Știu că nu-i frumos să cer, ba chiar este deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu te uita în spate, în dreapta sau în stânga. La tine mă refer.

Cărțile în format tipărit publicate cu Cristina G. (în engleză și română) se găsesc peste tot online, dar pornesc de pe Amazon (unde au fost publicate inițial). 

Link direct la profilul meu de autor pe Amazon = 100% sigur. 

Cărțile electronice numai în limba română (semnate cu Cristina Gherghel și Cristina G.), se găsesc absolut peste tot.  

Mulți se plâng că românii au uitat de unde au plecat.  Pe mine mă miră faptul că ne îngrijim de ceea ce fac alții atâta timp cât nu ne fură din traistă, nu ne ucid părinții sau cine știe ce alte nemernicii.  Dacă unii au uitat, este strict treaba lor.  Nu mă încântă și nici nu mă... descântă.  Eu nu am uitat. Dimpotrivă.  Sunt mândră de rădăcinile mele.  Sunt mândră de faptul că m-am născut țărancă.  Sunt mândră că știu să țin o sapă în mână, să țes, să cos sau să spăl la râu.  De aceea și am scris 14 Nuanțe de Roșu.

Așa se menține în formă - N-am uitat de unde am plecat

N-am stat doar la poză. Eu am cules acel porumb. Eu și cu draga mea nășică (și cumnată) mea, Cecilia.

Sunt tâmplar de meserie. Adică am  diplomă de tâmplar. Am studiat 4 ani ca s-o primesc. Și-acum stă acolo...

Ador să-mi beau cafeaua în natură

N-am să uit niciodată de unde am plecat. Nu numai pentru că nu pot, dar pentru că nu vreau. Pământ.

Mai multe poze găsești pe Facebook. Dai un like la pagină, nu?

Știu că nu-i frumos să cer, ba chiar este deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău!

Cărțile în format tipărit publicate cu Cristina G. (în engleză și română) se găsesc peste tot online, dar pornesc de pe Amazon (unde au fost publicate inițial). 

Link direct la profilul meu de autor pe Amazon = 100% sigur. 

Cărțile electronice numai în limba română (semnate cu Cristina Gherghel și Cristina G.), se găsesc absolut peste tot.