Îmi place să ajut cum pot.
Deseori mă ofer voluntară.
Aici făceam un quilt - adică un fel de cuvertură de pus pe pat.
Din bucățele mici, mici.
Am muncit mai mult de 1 an la el. Evident, nu în fiecare zi.


Cu prietenele mele de la servici.
Cuvertura s-a vândut prin licitație cu... hmmm, nu-mi amintesc cu cât.
Banii s-au oferit unei case de caritate.


Da. Mă pricep la cusut și sunt foarte rapidă. Nu și foarte modestă. Nu.
Dacă nu mă laud eu, se laudă alții.

După mine, plăpumioara asta (vezi mai jos) valorează cel puțin 1000 de sterline.
Asta pentru că am muncit în jur de 14 zile (în total), câte 8 ore pe zi la ea. Și asta singură după ce alte prietene au ajutat.
Din nefericire, toată lumea este în general destul de ocupată.
Eu am decis să las tot și să să termin quilt-ul cu orice preț.
Nici nu mai vedeam la un moment dat.

Vezi cum arată din bucățele de circa 5X5 cm?

Cărțile în format tipărit publicate cu Cristina G. (în engleză și română) se găsesc peste tot online, dar pornesc de pe Amazon (unde au fost publicate inițial). 

Link direct la profilul meu de autor pe Amazon = 100% sigur. 

Cărțile electronice numai în limba română (semnate cu Cristina Gherghel și Cristina G.), se găsesc absolut peste tot.  

Gânditoarea.
Nu să visez cu ochii deschiși, dar gândesc și reflectez la nesfârșit.


Mai sus eram la Izvoare, în capela super faină de lângă.


Ce ironie, nu?
În postarea precedentă am spus că nu pot să visez și aici zic că visurile noastre sunt posibile.
Încerc să cred.
Fac tot posibilul.
Cartea „Ce Ești Azi, ai Decis Ieri” explică multe.

Cărțile în format tipărit publicate cu Cristina G. (în engleză și română) se găsesc peste tot online, dar pornesc de pe Amazon (unde au fost publicate inițial). 

Link direct la profilul meu de autor pe Amazon = 100% sigur. 

Cărțile electronice numai în limba română (semnate cu Cristina Gherghel și Cristina G.), se găsesc absolut peste tot.  

Tu poți să visezi cu ochii deschiși?
Eu nu.
Toți copiii (ori majoritatea) visează să devină sau să aibă ceva când sunt mari. Poate să se căsătorească, să devină doctor, cântăreț, actor, etc.
Nu am această capacitate.
Văd numai ce am în fața ochilor. Atât.


E greu de crezut că cineva care a dorit de mică să fie scriitoare nu ar fi capabilă să viseze.
Dar este adevărat.
Nu pot să visez. Nu pot să-mi imaginez lucruri.
Nu pot să vizualizez ceva ce nu există.
Aceasta este una dintre cele mai mari probleme ale mele.
Scriu despre în cartea „Ce Ești Azi, Ai Decis Ieri.” 
Aș fi vrut să devin scriitoare, dar n-am putut visa căci am crezut că nu am dreptul.

Dar am făcut câteva poze pretinzând că visez, după cum ai notat.


Poză super profesională.


Ce fain ar fi dacă aș câștiga și bani din scris, nu?


Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Înainte de a fi scriitoare, am fost și sunt o cititoare pasionată.
Am citit nenumărate cărți... mi-ar fi imposibil să le număr.
Cărțile sunt un izvor nesecat de vieți paralele.
De aceea mi-am dorit atât de mult să devin scriitoare.


Ador florile și whiskyul.
Nu, nu beau în fiecare zi. Poate o dată pe lună. Sau mai rar.
Dacă te uiți cu atenție la pahar, este doar o înghițitură și era acolo doar de estetică.
Până la sfârșitul ședinței de poze, îți pierduse toată tăria.
Risipă.


Ca și atunci când scriu, ți când citesc, schimb des pozițiile.


Am cămin, șemineu sau cum se numește în română.
Dar nu e funcționat. Ce păcat.
Visul meu este să am un șemineu.
L-aș aprinde și vara numai să admir flăcările dansând pe pereți.

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Scriu în orice poziție imaginabilă și inimaginabilă.
Prietenii zic că-s nebună să nu scriu ca oamenii, pe o masă.
Eu le zic că n-au încercat niciodată să scrie pentru 18 ore pe zi așezați pe scaune ca la școală sau birou.

Mă mut dintr-un pat pe altul, de pe un fotoliu pe altul, mă așez pe jos, pe lângă pereți, pe burtă... Orice loc este bun. Mai ales când mi se anchilozează gâtul.


La masă, ca orice om normal cu cafeaua lângă. Evident.
Ador cafeaua.
Lumânarea... este pentru tatăl meu care a trecut la cele veșnice în aprilie 2018.
De atunci aprind una în fiecare zi gândindu-mă și la fratele meu, Petrică, la Pavel, și toți cei care au plecat într-o lume mai bună.
Am scris în 14 Nuanțe de Roșu despre ei.


Da, scriu pe laptop, nu numai pe caiete ca orice scriitor care se respectă.


Și în natură, pe caiete pentru că nu văd pe laptop la lumina soarelui.

Și iar cer, știind că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Iubesc natura dar ies așa de rar în ultimii ani...
N-am timp. Sincer.
Este imposibil să le fac pe toate.
Am ieșit zilele astea, octombrie 2018, că-mi crapă capul de-atâta muncă.
Am scris...

Scriam. Cică. Apoi a venit un tip să mă întrebe de sănătate. Derbedeul.

Interesantă poziție. Nu?

Cu tocuri.

Desculță.

Ce-mi rezervă viitorul?

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Râdeam, nu plângeam cum m-au întrebat unii. 2016

Mă ascundeam și mă trăgeam de păr.

O specie de gri și... roșu. Faină. Nu? Bine, mie îmi place.

Vezi că am unghii roșii, ori nu?! Urât mă mai uitam. Urât.

Aceasta a fost poza mea de autor pentru 2 ani. Cică nu-i faină. Am schimbat-o căci cititorii mei au putere.

Alta gri și roșu.. mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să devin scriitoare. Așa cum mă rog la tine să mă sprijini.

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Când m-am apucat de blogging, prin 2012, câteva creaturi m-au luat peste picior datorită faptului că sunt țărancă.
N-am greșit, nu. „Datorită” și nu din cauză. 

Mi-au zis că trăiesc în secolul XVII sau ceva de genul.
Nu m-am supărat.
Mi-a fost milă de ei.
Păpușoi.

O mașinărie veche... veche. Ai văzut vreodată așa ceva? Ai lucrat la ea?

Habar nu am să ridic un perete. Ce buleală am dat. Dar l-am ridicat.

Dacă aș explica de ce am făcut groapa asta, nu m-ai crede. Așa că nu-ți spun.

Cum am zis, sunt tâmplar de meserie. Dar acel ciocan este foarte greu. Nu am putere să-l țin cum trebuie.

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Zilele trecute am dat peste niște poze dintr-o perioadă a vieții în care plângeam în fiecare zi.
Nici n-am știut că le am salvate, dimpotrivă. Eram convinsă că le-am șters pe toate. Că așa fac mereu când ceva îmi face rău.
Perioada despre care vorbesc este o perioadă în care eram într-o relație cu un bărbat.
Un bărbat român pe care l-am iubit extraordinar de mult, dar cu care am fost fericită doar... secunde.

Dacă te uiți la poze, n-ai cum să-mi vezi durerea. Și nu pentru că nu știi despre ea, dar pentru că... nu este evidentă. Dimpotrivă.
Zici că-s cea mai fericită ființă de pe planetă. Nu?
Și probabil că eram în acele momente.
Nu sunt o chiar așa de bună actriță.
Nu mă prefăceam că simt ceva ce nu simțeam.

Ce mulți dinți am... De-ar fi și albi, aș fi mai fericită. Dar e bine și așa.

Râdeam pentru că-l iubeam... și eram iubită.
Dar când eram acasă, cu el, plângeam în pumni.
Eram complet incompatibili. Și niciodată singuri.

Sigur ai citit Fată Bătrână și Fericită - Mai Bine Singură Decât Singură în Doi.
Știi despre ce vorbesc, nu?
Nu-mi pare rău că s-a terminat.
Nu-mi pare rău că a fost.
Îmi pare rău că i-am permis să mă mintă.
Nu e vina lui.
Așa trebuia să fie.
Dacă n-ar fi fost, nu aș fi aici. Și vreau să fiu aici, acum.

Eram în Roman/Neamț. Acolo locuiesc. Și el la fel.

L-am tăiat din poze, evident.
O fi însurat acum. N-am niciun interes să-i fac rău.
Parcul din Roman. Foarte fain parc. Foarte.

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Când eram mică, nu prea erau aparate fotografice.
Îți amintești de poziția asta în care toți ne așezam când făceam poze?
Asta este făcută în octombrie 2018 în memoria acelor vremuri apuse.
Epoca de aur.
14 Nuanțe de Roșu.

Octombrie 2018

Îți amintești de uniforma asta?

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Iubesc zăpada, unghiile lungi și roșii... dar nu le-am avut niciodată lungi.
M-am născut țărancă.
Mă deranjează dacă cresc și numai 1 mm.
Le-am vopsit de vreo 5 ori în roșu.
În rest port ojă transparentă. Câteodată.

Făcută la panaramă în 2012 (aveam 40 de ani - mai mult). Da. E whisky

Ador zăpada.

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!

Câteva poze elegante...
Vorba vine.
Sunt un pic elegante, dar nu cine știe ce.
Nu ies... nu merg (aproape) nicăieri de foarte mulți ani.
M-am îmbrăcat „frumos” pentru ședințe de foto.
Pe această cale îi mulțumesc nepoatei mele, Luiza, care mi-a făcut poze de foarte multe ori.
Câtă răbdare...
Sunt cel mai neastâmpărat „model”.
N-am răbdare deloc.


Ce vezi când te uiți în oglindă? 

Apasă aici ca să afli ce văd eu. Vezi că mergi pe un alt blog de-al meu.

Rochia mea preferată cu care am fost la o petrecere de Crăciun. 2017.

Atât de îndrăgostită sunt de rochița asta de vis încât am scris despre ea în cartea Half my Age plus Seven - Too Good to be True.
Tocmai ce mi-am dat seama că am pus data greșită pe majoritatea pozelor publicate până acum.
2013 înseamnă 2016 - am emigrat în Anglia în 2014 și mai toate sunt făcute aici.

Așa lucrez în birou (sunt analist) - 2017

Îmi stătea super rochița asta în 2016 (2017?). Am dat-o de pomană c-am îmbătrânit de-acum. Mi-e rușine să port așa de scurt

Vrei să afli cum mă mențin în formă la 42 de ani? 
Citește cartea Pot și Vreau să Slăbesc Mâncând - Dieta ca stil de viață. 
Se găsește peste tot online în format electronic și de hârtie. La fel ca toate celelalte cărți ale mele.

Am purtat rochia asta exclusiv pentru fotografie. Nu am ieșit cu ea nicăieri. Ce păcat! Era 2017

Asta era în Veneția în anul 2000.

Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici.
Da, știu că-i deosebit de enervant, dar am nevoie de sprijinul tău.
Da, al tău! Nu, nu te uita în stânga și în dreapta. La tine mă refer!