Cristina Gherghel - Prezentare Informala

Îmi place să ajut cum pot. Deseori mă ofer voluntară. Aici făceam un quilt - adică un fel de cuvertură de pus pe pat. Din bucățele mici, mici. Am muncit mai mult de 1 an la el. Evident, nu în fiecare zi. Cu prietenele mele de la servici. Cuvertura s-a vândut prin licitație cu... hmmm, nu-mi amintesc cu cât. Banii...

Gânditoarea. Nu să visez cu ochii deschiși, dar gândesc și reflectez la nesfârșit. Mai sus eram la Izvoare, în capela super faină de lângă. Ce ironie, nu? În postarea precedentă am spus că nu pot să visez și aici zic că visurile noastre sunt posibile. Încerc să cred. Fac tot posibilul. Cartea „Ce Ești Azi, ai...

Tu poți să visezi cu ochii deschiși? Eu nu. Toți copiii (ori majoritatea) visează să devină sau să aibă ceva când sunt mari. Poate să se căsătorească, să devină doctor, cântăreț, actor, etc. Nu am această capacitate. Văd numai ce am în fața ochilor. Atât. E greu de crezut că cineva care a dorit de mică să fie scriitoare...

Înainte de a fi scriitoare, am fost și sunt o cititoare pasionată. Am citit nenumărate cărți... mi-ar fi imposibil să le număr. Cărțile sunt un izvor nesecat de vieți paralele. De aceea mi-am dorit atât de mult să devin scriitoare. Ador florile și whiskyul. Nu, nu beau în fiecare zi. Poate o dată pe lună. Sau mai...

Scriu în orice poziție imaginabilă și inimaginabilă. Prietenii zic că-s nebună să nu scriu ca oamenii, pe o masă. Eu le zic că n-au încercat niciodată să scrie pentru 18 ore pe zi așezați pe scaune ca la școală sau birou. Mă mut dintr-un pat pe altul, de pe un fotoliu pe altul, mă așez pe jos, pe lângă pereți, pe burtă......

Iubesc natura dar ies așa de rar în ultimii ani... N-am timp. Sincer. Este imposibil să le fac pe toate. Am ieșit zilele astea, octombrie 2018, că-mi crapă capul de-atâta muncă. Am scris... Scriam. Cică. Apoi a venit un tip să mă întrebe de sănătate. Derbedeul.  Interesantă poziție. Nu?  Cu tocuri.  Desculță.  Ce-mi...

Nu, nu despre cartea de memorii comuniste îți vorbesc azi.  Neah.  Public câteva poze unde roșul este predominant. Atât.  Ți-am zis că-mi place roșul.  Și ți-am mai zis că mi-am dorit întotdeauna să port unghii lungi vopsite în roșu.  Dar nu pot să le suport când cresc puțin.  Le...

Când m-am apucat de blogging, prin 2012, câteva creaturi m-au luat peste picior datorită faptului că sunt țărancă. N-am greșit, nu. „Datorită” și nu din cauză.  Mi-au zis că trăiesc în secolul XVII sau ceva de genul. Nu m-am supărat. Mi-a fost milă de ei. Păpușoi. O mașinărie veche... veche. Ai văzut vreodată...

Zilele trecute am dat peste niște poze dintr-o perioadă a vieții în care plângeam în fiecare zi. Nici n-am știut că le am salvate, dimpotrivă. Eram convinsă că le-am șters pe toate. Că așa fac mereu când ceva îmi face rău. Perioada despre care vorbesc este o perioadă în care eram într-o relație cu un bărbat. Un bărbat...

Când eram mică, nu prea erau aparate fotografice. Îți amintești de poziția asta în care toți ne așezam când făceam poze? Asta este făcută în octombrie 2018 în memoria acelor vremuri apuse. Epoca de aur. 14 Nuanțe de Roșu. Octombrie 2018 Îți amintești de uniforma asta? Știu că nu-i frumos să cer, mai ales aici. Da,...

Iubesc zăpada, unghiile lungi și roșii... dar nu le-am avut niciodată lungi. M-am născut țărancă. Mă deranjează dacă cresc și numai 1 mm. Le-am vopsit de vreo 5 ori în roșu. În rest port ojă transparentă. Câteodată. Făcută la panaramă în 2012 (aveam 40 de ani - mai mult). Da. E whisky  Ador zăpada. Știu...

Câteva poze elegante... Vorba vine. Sunt un pic elegante, dar nu cine știe ce. Nu ies... nu merg (aproape) nicăieri de foarte mulți ani. M-am îmbrăcat „frumos” pentru ședințe de foto. Pe această cale îi mulțumesc nepoatei mele, Luiza, care mi-a făcut poze de foarte multe ori. Câtă răbdare... Sunt cel mai neastâmpărat...